O seară de Ajun...

Poza de mai sus reprezintă evenimentele ce s-au petecut într-o seară de ajun...

Crivăţul bătea puternic, de îţi îngeţa sângele în vine. O ciută singuratică se plimba de-alungul malului unui râu, aproape îngheţat, care curgea molcom, privind la satul ce se afla de cealaltă parte. Doar foamea o împinsese să se apropie atât de tare de locuinţele oamenilor. Seara era liniştită, iar căprioara privea cu curiozitate o casă aflată în apropiere, prin ferestrele căreia răzbătea o lumină vioaie şi călduţă. Căsuţa se afla puţin mai departe de celelalte din sat, şi mai aproape de ciută. Aceasta, aproape că puse piciorul în apa îngheţată ca să o traverseze, când, dintr-o dată liniştea serii fu străpunsă de un chiot de bucurie: ’’Uite, tati, am ajuns acasă!’’ Un grup format din un tătic şi 2 băieţei ieşi din pădurea ce îmbrăcase o haină albă pe drumul plin de omăt. Ei erau însoţiţi de un Saint-Bernard şi puiul său. Căprioara, înfricoşată, se dădu doi paşi în spate. Pe deoparte era atrasă de grupul vessel şi de casa caldă şi îmbietoare (a cărei uşi se deschise între timp, din ea ieşind miresme îmbietoare), dar pe de altă parte era îngrozită de zgomotul infernal pe care îl făceau copiii şi căţeii.

Dintr-o dată, băieţelul cel mai mic scoase un ţipăt: ’’Tăticule, uite curcubeul!’’ ’’Johny, acele lumini nu sunt un curcubeu’’ spuse amuzat tatăl ’’ci este Aurora boreală!’’ Băieţeii strigau de fericire, când tatăl i-a oprit spunând: ’’Danny, Johny, uitaţi o căprioară acolo pe celălalt mal!’’ Toţi au amuţit, privind uimiţi animalul înfricoşat care se depărta grăbit. Câinii au început să o latre, iar în cadrul uşii apăru o tânără femeie cu un şorţ în jurul taliei, cu mâinile în şold, arătând a supărare, dar cu ochii blânzi şi un zâmbet larg pe faţă: ’’George, ce e cu gălăgia asta? Haideţi în casă, că masa de Crăciun e gata!’’ În timp ce grupul vesel se îndrepta spre casă, ciuta mai ieşi o dată, cu sfială, din desişul pădurii, ca să privească spre peisajul ce i se înfăţişa înainte: Aurora boreală revărsându-se peste o lume înveşmântată cu o haină albă de omăt; o familie ce se reunea în faţa casei voioşi şi fericiţi unii de alţii şi de sărbătoarea ce le stătea înainte şi un sătuc liniştit care emana o lumină călduţă în vastele imperii a pădurii reci, în acea zi friguroasă de ajun. Dintr-o dată, clopotele bisericii au început să bată, chemând credincioşii la slujba de ajun.

#stories #books